Ion Țiriac (81 de ani) a trecut peste orgoliu și i-a făcut un cadou fantastic lui Venus Williams (40 de ani), în ciuda aversității dintre miliardarul român și sora acesteia, Serena Williams (39 de ani)! Venus a primit o invitație gratuită pe tabloul principal de la Madrid Open, turneu patronat de Țiriac.
Ion Țiriac s-a războit cu familia Williams, însă românul demonstrează că nu poartă resentimente față de cele două surori! Miliardarul s-a contrat cu Serena și cu soțul acesteia, dar cu toate acestea i-a făcut un cadou special surorii americancei, Venus Williams.
Ion Țiriac, patronul puternicului turneul WTA/ATP 1.000 de la Madrid (29 aprilie – 9 mai), i-a oferit un wild card lui Venus Williams (92 WTA)! Sportiva americană are 7 titluri de Grand Slam în palmares, dar clasamentul nu i-a permis să pătrundă direct pe tabloul principal de la Madrid.
Wild card-ul reprezintă o invitaţie de a participa într-un turneu, acordată unui jucător ce nu are clasamentul necesar pentru a putea participa la respectivul turneu. Iar Ion Țiriac a ales să îi ofere biletul gratuit chiar lui Venus Williams, cu toate că românul se află în relații tensionate cu familia sportivei din SUA! Venus WIlliams nu a mai jucat la Madrid din anul 2018, în timp ce Serena Williams a participat ultima oară la Madrid Open la ediția din 2015.
Welcome, @Venuseswilliams! 🧡 The seven-time Grand Slam champion and four-time Olympic gold medalist has been granted a wildcard to play in 2021 #MMOPEN pic.twitter.com/vO6kpKWMwI — #MMOPEN (@MutuaMadridOpen) April 16, 2021
Welcome, @Venuseswilliams! 🧡
The seven-time Grand Slam champion and four-time Olympic gold medalist has been granted a wildcard to play in 2021 #MMOPEN pic.twitter.com/vO6kpKWMwI
— #MMOPEN (@MutuaMadridOpen) April 16, 2021
Venus Williams a fost încântată de cadoul primit: „Mă bucur că mă voi întoarce la Madrid și îmi voi începe aici sezonul de zgură!”, le-a transmis Venus organizatorilor din capitala Spaniei. Totodată, Ion Țiriac a afișat o atitudine împăciuitoare, vorbind frumos despre Serena Williams, deși campioana americană a boicotat turneul de la Madrid în ultimii ani: „Eu ţin cu… Serena Williams! Serena Williams e o fată deosebită. Din păcate, oamenii dimprejurul ei au adus-o în situaţia în care este”, a declarat recent Țiriac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER